Criteriile de diagnostic pentru tulburarea explozivă intermitentă au în centrul atenției episoade de agresivitate care rezultă în răul altora.

Aceste criterii sunt:

• câteva episoade diferite de incapacitate de a rezista impulsurilor agresive, rezultând astfel acte agresive serioase sau distrugere de bunuri;
• gradul de agresivitate exprimat în cursul episoadelor este disproporționat față de orice element stresant psihosocial care le pot precipita faptele;
• episoadele de agresivitate nu pot fi explicate mai bine de o altă tulburare mintală și nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei subsțante sau ale unei condiții medicale generale.

Persoana în cauză poate descrie episoadele agresive ca fiind „perioade” sau „atacuri” în care comportamentul exploziv este precedat de un sentiment de tensiune sau în mod opus de excitație și este urmat imediat de o senzație de eliberare. Însă mai târziu, după evenimentul exploziv, persoana respectivă poate simți sentimente de culpabilitate, de vinovăție, remușcare, regrete și chiar ar putea fi jenată de acest comportament agresiv al său.

În intervalele de timp dintre crize nu sunt semne de agresivitate sau impulsivitate. Inițial tulburarea explozivă intermitentă a fost confundată cu o personalitate emoțional-instabilă sau personalitate pasiv-agresivă.

Tulburarea explozivă intermitentă este rar diagnosticată de sine stătătoare și apare predominant la persoanele de sexul masculin. La rudele de gradul întâi ale acestor pacienți se remarcă tulburări depresive și unele comportamente adictive ce includ consumul de alcool și substanțe interzise.

Cauze

În etiologia tulburării explozive intermitente unele concepte psihodinamice caută să explice aceste accese de violență și manie prin rolul defensiv în reglarea distanțelor interpersonale și protejarea acestora împotriva altor răniri narcisistice.

Cauzele biologice incriminează nivele scăzute a recaptării serotoninei plachetare, dar și asocierea dintre concentrațiile scăzute ale acidului 5-hidroxiindolacetic (un catabolit al serotoninei) și impulsivitatea ca manifestare caracteristică. Concentrațiile crescute de testosteron din lichidul cefalorahidian extras prin puncție de la nivelul măduvii spinarii (LCR) ar fi corelate cu agresivitatea și violența interpersonală.

Stimularea activității sistemului serotonergic, prin administrarea L- triptofanului (precursor serotoninic) sau a drogurilor de creștere a nivelului serotoninei la nivelul sinapsei, prin blocarea recaptării, ar avea efecte benefice asupra controlului manifestărilor agresive/ violente ale acestor pacieți.

Trebuie căutat în anamneză un istoric de condiții neurologice, de exemplu:

• cefalee
• migrene
• traumatisme craniene
• episoade de pierdere a cunoștiinței
• convulsii febrile în copilărie.

Inserția socială a acestor persoane este destul de dificilă, cu dificultăți de menținere a unui loc de muncă stabil, absenteism școlar, conflicte cu legea, tensiuni în cadrul relațiilor personale cu membrii familiei.

Tulburarea explozivă intermitentă poate debuta la orice vârstă, dar de obicei se manifestă în a doua și a treia decadă a vieții.

Diagnostic

Diagnosticul diferențial al tulburării explozive intermitente are în centrul atenției agresivitatea care poate surveni și în alte afecțiuni. Astfel, acest diagnostic se pune numai dupa ce sunt excluse alte afecțiuni, precum: deliriumul (în acest caz apare o perturbare de comportament).

Această tulburare se distinge de demență prin modificări ale personalității datorită unei condiții medicale generale, de tip agresiv care este diagnosticată când episoadele agresive sunt datorate unor efecte fiziologice directe ale unei condiții medicale generale, (ca în cazul unui traumatism cerebral).

În cazuri destul de rare această violență poate apărea la persoanele cu epilepsie frontală și de lob temporal (epilepsie complexă parțial).

Explozii violente de comportament pot surveni de asemenea în asociere cu intoxicația sau sevrajul de la una sau mai multe substanțe (cel mai des incriminate fiind alcoolul, cocaina și alte stimulente- barbiturice, inhalante).

Se efectuează teste prelevate din urină sau sânge pentru depistarea lor.

Această tulburare trebuie diferențiată de comportamentul agresiv (ce domină fondul disarmonic al personalității) ce poate apărea în:

• tulburările de conduită
• tulburarea de personalitate antisocială
• tulburarea de personalitate borderline (de graniță)
• episodul maniacal
• schizofrenie.

Episoadele bruște de furie asociate cu simptome vegetative (tahicardie, transpirații, congestie facială), denumite ca „atacuri de furie” plus sentimente de pierderea a controlului au fost descrise la persoanele cu tulbuări depresive majore și la cei cu atacuri de panică. De menționat că aceste două diagnostice pot fi puse împreună (episod depresiv sever major și tulburare explozivă intermitentă).

De asemenea, comportamentul agresiv poate surveni desigur și în momentul în care nu este prezentă nici o tulburare mintală!

Comportamentul intențional se diferentiază de tulburarea explozivă intermitentă prin prezența motivației și beneficiul din actul agresiv. În situații cu implicații medico-legale, indiviziii pot simula această tulburare pentru a evita responsabilitatea pentru comportamentul lor.

Furia ca o reacție normală la anumite întâmplări din viață sau în fața unor situații generatoare de stres extrem, trebuie de asemenea diferențiată de furia patologică care poate să apară ca parte a unui episoad agresiv din cadrul tulburării explozive intermitente, ce survine cu ușoară sau fără nici un fel de provocare din partea stimulilor din exterior.

Tratament

Tratamentul în tulburarea explozivă intermitentă cuprinde asocierea între farmacoterapie și psihoterapie particularizându-se astfel dupa fiecare caz în parte.

Pentru apariția unui rezultat satisfăctator se pot utiliza diverse clase de medicamente dintre care antagoniști ai receptorilor ß-adrenergici, anticonvulsivante (carbamazepină, fenitoină, litiu), medicamente serotoninergice (buspironul, trazodonul) și SSRI (fluoxetina).

Benzodiazepinele pot să agraveze această condiție prin efectul dezinhibitor.

Alte măsuri includ psihoterapia suportivă, terapia de grup, fixarea de limite și terapie familială dacă pacientul este un copil sau adolescent.

Din punct de vedere al evoluției, se cunoaște că odată cu trecerea timpului severitatea episoadelor poate crește.

Important!

Tratamentele medicamentoase sunt prescrise în exclusivitate de către medicul de familie sau psihiatru.

Psihologul nu este medic și nu vă poate recomanda un tratament medicamentos.

Dacă bănuiți că dumneavoastră sau cineva apropiat se confruntă cu acest tip de tulburare, vă aștept cu drag pe platforma Nexyo.