În problemele sufletului “terapia iertării” a făcut cu adevărat carieră. Cum apărea un conflict relaţional erai invitat să ierţi persoana care considerai că te-anedreptăţit, înşelat sau agresat. În ideea că iertarea îţi oferă forţă şi chiar ascendentul de care ai nevoie pentru a te ridica din rolul de victimă. Şi de aici oîntreagă ideologie a iertării care a făcut destul de mulţi prozeliţi şi demagogi. Conceptul este atât de nobil şi intangibil încât fascinează. Aşa cum fascineazăsacrificiul christic.

Ce nu este în ordine cu terapia iertării? În principiu totul este în ordine. Dacă nu se abzuează de ea. Din păcate însă lucrul acesta se întâmplă. Mai mult, victima (în proprii ei ochi e victimă!) se simte din nou abuzată, pusă să ierte o persoană ale cărei acţiuni nu leînţelege, cărora nu le găseşte justificare, o rănesc şi o decompensează energetic.

Cum stau lucrurile de fapt? Din nefericire putem fi victimele abuzurilor încă din frageda copilărie, aflaţi la cheremul celor ce ne îngrijesc. Dacă avem noroc, copilăria e un rai. Dacă nu… facemterapie la vârsta adultă.

A-ţi ierta călăul este un act de o uriaşă nobleţe şi de o fantastică putere. Pe amândouă trebuie deja să le ai, în momentul iertării. Dacă nobleţea e nativă saueducată, puterea interioară trebuie cucerită şi întreţinută.

Deşi iertarea vindecă toate rănile (voluntare sau nu) produse de abuzuri, ea nu este uşor accesibilă. Iar solicitarea ei prea devreme se transformă într-un al doilea abuz, în care victima se consideră prea slabă sau din nou necorespunzătoare şi incapabilă să facă lucrurile bine, să se ridice la înălţimea cerinţelor iertând. Nu a ştiut să suporte răul iar acum din nou este de toată mila, pentru că nu reuşeşte să aibă puterea de a ierta.

Iertarea este un dar, o posibilitate şi nu o obligaţie. Un dar pe care fiecare şi-l face sieşi. Nu celui iertat. Iertarea poate veni fără înţelegerea cauzei comportamentului (şi este cu atât mai valoroasă pentru că vine direct din inimă şi este alimentată de o profundă înţelegere şi iubire de oameni). Dar este mai uşoarădacă înţelegi cauzele şi justifici cumva gestul care te-a rănit. Pentru că astfel renunţi să te mai întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie, ce ai făcut să meriţi asta(de fapt nu o meriţi, doar o atragi) şi cum de eşti victima complotului universului care îţi trimite hărţuitori. Dar...

Tiparul de victimă

Iertarea nu este obligatorie şi nimeni nu trebuie să se simtă vinovat dacă nu îşi poate ierta părinţii, prietenii, iubiţii sau iubitele pentru un rău pricinuit. Chiardacă răul este doar în mintea victimei. Este suficient că există acolo. În fond, realitatea fiecăruia este creată de gândurile, convingerile şi credinţele sale. Dacă cinevase simte nedreptăţit, chiar devine aşa. Şi începe să intre în acest rol, pe care poate ajunge să îl joace şi cu alţii, atrăgând oameni care continuă să îl facă să se simtă nedreptăţit.

Vi s-a întâmplat să sesizaţi că sunt persoane care scot din voi ce este mai rău? Ei bine, acelea pot fi în programul lor de victimă, stârnind în oamenii dinjurul lor reacţii ce îi pot răni.Prin asta se menţin subconştient în rolul de victimă (chiar dacă nu agreează acel rol, e suficient că se indentifică cu el – “pe mine nimeni nu mă bagă în seamă!”,„toţi m-au părăsit!”,„nimeni nu mă înţelege cu adevărat!”, „eu m-am sacrificat dar nimeni nu a apreciat!”).

Dacă vă aflaţi lângă o astfel de persoană e bine să realizaţi că nu vă comportaţi firesc. Că această persoană vă induce, vă provoacă (inconştient) un comportament prin care să devină victima voastră. Şi trebuie să vă sustrageţi invitaţiei sale de a deveni călău, de a o face să se simtă mică şi slabă doar pentru că s-a obişnuit să se creadă victima celorlalţi (fără îndoială, cândva a fost justificată de un abuz real, numai că între timp victimizarea a devenit obişnuinţă).

Iertarea nu trebuie să vină din propunere, din voinţă şi minte, ci din inimă. Aşa este autentică. Uneori credem că am iertat şi că astfel suntem vindecaţi. Dar este suficient un ton răstit sau un gest repezit şi vechile emoţii reapar. Şi ne dăm seama că de fapt inima încă suferă.

Iertarea este calea cea mai scurtă spre vindecare, este adevărat. Dar şi cea mai abruptă. Şi este inuman să ceri unui suflet rănit să urce această cale. Deşi cu fiecare pas pe care îl face puterea creşte, durerea scade. De iertare este capabil cel ce deja începe să se detaşeze de propria sa suferinţă, de rolul de victimă, de trecut. Altfel, presiunea iertării face ca tot cel rănit să se simtă vinovat pentru lipsa sa de clemenţă. Acesta fiind un al doilea abuz la care este supus.

A pretindecuiva să ierte este un nou abuz. În timp ce agresorul beneficiază de toate drepturile - acceptare spirituală, iubire necondiţionată, iertare, a două şansă etc. – victima este supusă unor noi violenţe psihice prin aşteptarea ca ea să îşi depăşească statutul detrimentat.

Iertarea şi schimbarea karmei

Ca proces psihologic şi sufletesc, iertarea “arde” karma. Mama bruscată de copii dar care iartă şi nu se simte victimă, ridică în permanenţă norul vinovăţiei de pecapetele copiilor ei şi din destinul lor. Şi îi scuteşte astfel de greutatea vinei lor. Ei rămânând să răspundă pentru sentimentele lor faţă de mamă şi pentru efectele propriului lor comportament, adică pentru efectele înrăirii şi egoismului. Dar dacă mama nu poate ierta ea devine victimă şi deschide astfel un cerc karmic ce îşi vacere mântuirea, absolvirea, iertarea, iar dacă prin iertare nu o va face mama, dacă prin căinţă nu o vor face copii, atunci vor trebui s-o facă nepoţii.

Mama hărţuită, neînţeleasă, neiubită, neocrotită poate deveni sursa unei suferinţe care cere vindecare. Chiar dacă suferinţa ei e închipuită, durerea exagerată, în lumeaei ea generează o undă negativă, aşa cum face piatra aruncată în lac.

Mama care nu îşi iartă copiii îşi condamnă nepoţii. Copiii care nu îşi iartă părinţii se pot trezi în situaţii asemănătoare cu ale lor, pentru a înţelege cauzelesituaţiilor şi astfel putând să-i absolve de vină.

Persoana ce refuză să se simtă abuzată se scuteşte pe sine de energia vlăguitoare a victimei şi renunţă să contribuie la damnarea agresorului. Orice suferinţă adusă înconştienţă stigmatizează agresorul. Din acel moment agresorul emite vibraţia suferinţei pe care o produce dar o şi simte (este dovedit că agresorii sunt în primul rândei victime). Dacă ne simţim victimele cuiva transformăm acea persoană într-o sursă de suferinţă pentru ea şi pentru alţii - din acel moment ea devine agresorul.

Să nu judecăm niciodată omul ci doar gestul său!

Condamnând, plângându-ne şi considerându-ne victime creăm o karmă de suferinţă între noi şi acea persoană. Şi conform Legii Vibraţiei tot ce apucă să fie creat prinde viaţă şi pulsează, se întreţine în viaţă. Programul de suferinţă şi victimă se va derula dacă nu este oprit – vindecat, iertat, mântuit, absolvit.

Puterea Divinului Lăuntric

Iertarea adevărată (urmată repede de uitarea durerii) este un lux. Pe care şi-l permit spiritele luminate. De aceea, înainte de a ne dori iertarea, ar fi mai indicatsă ne ocupăm de înălţarea noastră spirituală. Puterea de a ierta cu adevărat este unul din efectele luminării noastre.

Ce facem când forţăm vicitma să-şi ierte agresorul înainte de a-şi fi elevat conştiinţa? Nimic altceva decât să abuzăm din nou de victimă, făcând-o să se simtă necorespunzătoare, nedemnă de atenţie dacă nu reuşeşte să-şi ierte agresorul. Practic, îi refuzăm sau îi condiţionăm alinarea obligând-o întâi să renege suferinţa.Este incorect şi neterapeutic! Deşi credem că facem un bine, în realitate devenim abuzatori, continuăm actul siluirii sufletului victimei.

Uneori ne forţăm pe noi înşine să îi iertăm pe cei ce ne-au rănit, considerându-ne nedemni de iubire dacă nu reuşim această performanţă. Iar asta nu este decât o nouă violare a propriului nostru suflet.

Iertarea nu trebuie impusă, pretinsă sau forţată. Ea nu este un premiu sau un card de acceptare socială. Iertarea este un dar pe care ţi-l faci. Şi pentru asta trebuiesă te simţi întâi abundent, fertil, împăcat, fericit, împlinit. Abia din această stare de împlinire poţi să-ţi oferi iertarea. Altfel, nu faci decât să abuzezi de tinesau să te laşi abuzat de cei care îţi pretind să îi ierţi pe cei ce te-au rănit.

Înainte de a cere cuiva să ierte, înainte de a ne cere să iertăm, să ne gândim dacă noi sau ceilalţi am atins starea de fericire interioară. Pentru căabia din acest punct ne putem permite luxul de a ierta. Iar împlinirea vine din conectarea la sursa puterii interioare, cea care ne oferă înţelegere, toleranţă,răbdare, bunătate, indulgenţă, cea care scade furia, frica, ruşinea, neîncrederea.

Pentru a ierta este necesar să ne conectăm la sursa puterii: Sinele, Divinul Lăuntric.